2 Chronicles 8

Alte realizări ale lui Solomon

(1 Regi 9:10-28)

1La sfârșitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon construise Casa Domnului și palatul său, 2Solomon a reconstruit cetățile pe care i le dăduse Huram și i-a așezat acolo pe fiii lui Israel. 3Solomon s-a dus la Hamat-Țoba și a cucerit cetatea. 4A reconstruit Tadmorul în deșert și toate cetățile-hambar pe care le construise în Hamat. 5A reconstruit Bet-Horonul de Sus și Bet-Horonul de Jos, cetăți fortificate cu ziduri, porți și zăvoare, 6Baalatul, precum și toate cetățile-hambar, care erau ale lui Solomon, toate cetățile pentru care și cetățile pentru cavalerie și tot ceea ce a dorit Solomon să construiască în Ierusalim, în Liban și în toată țara aflată sub stăpânirea sa.

7Iar pe tot poporul care mai rămăsese dintre hitiți, amoriți, periziți, hiviți și iebusiți – care nu făceau parte din Israel – 8adică pe urmașii acestora, care rămăseseră după ei în țară și pe care fiii lui Israel nu-i nimiciseră, Solomon i-a folosit la muncă silnică și așa au rămas până în ziua aceasta. 9Dar Solomon nu i-a folosit pe fiii lui Israel ca sclavi la lucrarea sa, deoarece aceștia erau războinici, căpetenii și conducători de care și de cavalerie. 10Supraveghetorii regelui Solomon, și anume cei ce conduceau poporul, care fuseseră puși să supravegheze poporul, erau în număr de două sute cincizeci.

11Solomon a dus-o pe fata lui Faraon din Cetatea lui David în palatul pe care îl construise pentru ea, căci zisese: „Să nu locuiască soția mea în palatul lui David, regele lui Israel, pentru că locurile în care a intrat Chivotul Domnului sunt sfinte!“.

12Solomon aducea arderi-de-tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l construise în fața porticului, 13potrivit cu reglementările zilnice pentru jertfe, care fuseseră poruncite de Moise să fie aduse cu ocazia Sabatului, a lunii noi și a celor trei sărbători anuale: Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor și Sărbătoarea Corturilor. 14Tot el a pus în slujbă, în conformitate cu hotărârea tatălui său, David, cetele preoților, potrivit slujbei lor, pe leviți, potrivit responsabilităților lor de a-L lăuda pe Domnul și de a sluji în prezența preoților în funcție de nevoile zilnice, și pe portari, potrivit cetelor lor, la fiecare poartă, în conformitate cu porunca lui David, omul lui Dumnezeu. 15Nu s-au abătut în niciun fel de la porunca regelui cu privire la preoți, la leviți și la vistierii. 16Astfel s-a dus la îndeplinire întreaga lucrare a lui Solomon, până în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului și până în ziua când Casa Domnului a fost terminată în întregime.

17Atunci, Solomon s-a dus la Ețion-Gheber și la Elat, pe țărmul mării, în țara Edomului. 18Huram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii și slujitori care cunoșteau marea, iar aceștia s-au dus la Ofir împreună cu slujitorii lui Solomon și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți
Aproximativ 13,5 t.
de aur, pe care i-au adus apoi regelui Solomon.

Copyright information for RonNTR